Un copil parcă pictat pe față cu buline albastre își ia tratamentul pentru varicelă. I se face un ceai și i se spune blând: „nu te-ntrista că a’ să fie și mai bine”. Mama lui a plecat în urmă cu 3 ani în Italia pentru un loc de muncă și nu a mai revenit.
Republica Moldova și România sunt țări în care fenomenul emigrației, intrinsec legat de perioada tranziției post-comuniste, a remodelat fibra socială în profunzime. Desprinderi pornește, astfel, de la o contradicție: „a te desprinde” înseamnă a te separa, dar nu a dizolva legătura. Înseamnă ca distanța să devină parte dintr-o relație, iar absența să devină parte din „acasă”.
Propunem proiecția documentarelor Love Is Not an Orange (2022, r. Otilia Babara) și Podul de Flori (2008, r. Thomas Ciulei) acompaniate de o expoziție din cărți poștale pentru a cuprinde experiențele trăite de mulți dintre noi într-un format ce poate fi ținut în mâini. Materialitatea lor, precum cea a scrisorilor sau cadourilor este simbolic o încercare de a păstra o relație atunci când prezența fizică nu mai este posibilă. Astfel, creem o punte în care urmările afective ale emigrării sunt coagulate și vorbesc despre trăiri ce nu sunt izolate și nu pot fi contestate.
Love Is Not an Orange ne arată un schimb devenit ritual: mamele plecate trimiteau acasă colete, iar familiile le răspundeau prin casete video. Imaginea devine astfel nu doar document, ci și formă de adresare.
Între pachete, imagini și mesaje se construiește o intimitate la distanță, în care lucrurile pot traversa frontierele mai ușor decât oamenii.
Podul de Flori ne aduce aproape de traiul familiei Arhir într-un sat din Republica Moldova, încercând să plutească împreună peste greutățile trainice. Tatăl își învață copii să tundă, să facă pâine și să răzbească. Tot pe acest fir afectiv, se iscă conversații despre supraresponsabilizarea copiilor prin treburi casnice, vina căzând pe absența mamei. Tatăl inițiază discuții cu copiii despre dureri mutuale alinate prin distrageri gospodărești ce pare că le acaparează viața de zi cu zi.
Cele două filme compun o memorie a unei societăți în care plecarea a devenit parte din cotidian, transformând modul în care oamenii locuiesc, comunică și își imaginează apartenența. Acestea formează totodată un dialog între „cel care pleacă” și „cel care rămâne”. Filmele ne înghit într-o lume a ambivalențelor, unde dorul se lovește de detașări emoționale greu de astupat și tânjiri spre o prezență prea insipidă pentru a mai putea fi cuprinsă.
Calup de scurtmetraje propus de Patri Preda și Clara Abdullah pentru One World Romania. Proiect dezvoltat în Rezidența F-SIDES Wildcards 2026 – un program de formare dedicat curatoriatului de film, conceput ca un laborator de idei în care participanții își dezvoltă propriile concepte curatoriale în dialog cu profesioniști din industrie și cu rețele internaționale de cinema.
