Evenimente


60

Featured image of a future projection

60


Foragers

Jumana Manna

Documentarul regizat de Jumana Manna, e răspunsul la o întrebare de cineast inconfundabilă: cum să figurezi fără epigonism ceea ce a fost arătat de atâtea ori?

Găselnița Jumanei Manna este pe cât de originală, pe atât de eficientă: ea dibuie o plantă – za’atarul – pentru care se dispută cetățeni palestinieni și israelieni, storcând din ea o metonimie de toată frumusețea. Iarba aromatică ajunge să țină loc de pânză geopolitică, sărind cu destul umor peste expozițiunea conflictului din Cisiordania.

Foragers funcționează admirabil și ca film de investigație (asupra unei legi abuzive din partea Israelului, care privează poporul palestinian de o plantă-simbol), și ca film de suspans (vezi secvențele în care „hoți” și „vardiști” se aleargă prin lanuri de buruieni – o scenă demnă de filmele burlești, în care miza se întâmplă să fie însăși identitatea națională).

Lecție importantă, care ne reamintește că, în cinema, diferența o fac adesea chestiunile de nuanță: unghi, tonalitate, joaca cu registrele. Să mizăm pe privirea care a născocit Foragers. (One World Romania)

03 februarie 2024