Spre deosebire de postmodernismele și Jane-Austenismele sardonice, săltărețe și luminoase care, în retrospectivă, par să fi dominat imaginea filmului de epocă de la sfârșitul anilor 1990, în Portretul unei doamne (The Portrait of a Lady, 1996) Jane Campion vine cu o dramă de costum complet dezinteresată de capcanele nostalgiei.
Adaptând romanul eponim al lui Henry James într-un film sufocant și cerebral – o traducere fantastică a scriituri dens-psihologice a lui James – pe Campion o interesează tocmai ceea ce se află dincolo de imaginarul european al doamnelor, al galanților și-al seturilor sofisticate de dantelă și de ceai.
Europa pe care o navighează tânăra moștenitoare americană Isabel Archer (Nicole Kidman) e meschină și uneltitoare.
Dacă majoritatea filmelor cineastei australiene se concentrează pe eroine rebele – ale căror dorințe și simple existențe se desfășoară în răspărul unor societăți închistate și patriarhale –, această tânără redusă adesea la averea de care dispune sau nu și prinsă între idealism și practicalitate e poate cea mai tragică și mai neîmplinită dintre toate personajele lui Campion.
Pe cât noblețea deopotrivă rece și inocentă a lui Kidman organizează câmpul gravitațional al filmului, pe atât Portretul unei doamne e un adevărat film de ansamblu – în fața, dar și în spatele camerei. Actriței i se adaugă o cohortă compusă din cei mai versatili actori de cinema de prestigiu, de la John Malkovich la Barbara Hershey, Mary-Louise Parker, Christian Bale, Viggo Mortensen, Shelley Duvall, pe Campion preocupând-o mai mult decât destinul unei singure femei.
Dincolo de distribuția stimabilă, acest film al lui Campion, venit imediat după incredibilul succes avut de Pianul (The Piano, 1993), are ceva din aura unui film de atelier. Mai mult decât o dramă despre încorsetare și așteptările proiectate asupra femeilor din vreme nu numai de bărbați, ci de întreaga societate, farmecul realist al Portretului unei doamne vine tocmai din corporalitatea, din autenticitatea pe care o dau totalitatea departamentelor care au contribuit la realizarea filmului.
Ecranizarea după James marchează pentru Campion o serie de colaborări fidele, printre care cu scenografa Janet Patterson, a cărei reușită a fost recompensată și printr-o nominalizare la Oscaruri, dar și cu monteuza Veronika Jenet și scenarista Laura Jones, amândouă contribuind la mai multe dintre filmele sale.
