La începutul noului mileniu, odată ce apocalipsa asociată bug-ului Y2K nu a mai venit, science-fiction-ul își mută atenția către un viitor deja încorporat în prezentul tehnologic. Caracterizat de o fascinație pentru rețele, identități virtuale şi biotehnologii, imaginarul Y2K reflectă granița subțire dintre entuziasm şi anxietate al unei lumi aflate în pragul unei noi ere digitale. Realizate în acest context, Teknolust (2002, r. Lynn Hershman Leeson) și The Slow Business of Going (2000, r. Athina Rachel Tsangari) propun două viziuni contrastante asupra relației dintre om şi tehnologie articulate prin figura cyborgului.
Teknolust alege o abordare care se poziționează undeva între film SF și comedie romantică, dar care nu duce nici lipsă de o estetică pop similară cu cea de videoclip muzical și de elemente feministe. Povestea o urmărește pe cercetătoarea Rosetta Stone (interpretată de Tilda Swinton) care creează pe calculatorul său trei clone cibernetice care îi seamănă la înfățișare, dar care și-au dezvoltat propriile personalități, motiv pentru care decid să își ia destinul în mână și să se aventureze în lumea reală.
Lynn Hershman Leeson transformă spațiul virtual într-un teritoriu al viselor, al dorințelor și al negocierii identitare, păstrând în tot acest timp un simț al autoironiei. Modul în care subiectul tehnologiei este abordat în film este unul destul de inocent și de optimist cu privire la viitor, ceea ce îl ancorează puternic în perioada în care a fost realizat.
Lynn Hershman Leeson poate fi considerată chiar o pionieră a anumitor estetici pop ale internetului, anticipând câteva întrebări esențiale despre subiecte precum consimțământ și autonomie într-o eră profund digitalizată, în care pare că aceste concepte își pierd din ce în ce mai mult puterea.
Producătoare a primelor filme ale lui Yorgos Lanthimos, Athina Rachel Tsangari reprezintă una dintre vocile fondatoare a Greek Weird Wave, mișcare al cărui imaginar al absurdului și comediei negre s-a conturat din încercarea de a articula efectele crizei economice grecești din 2008. Privit astăzi ca un remarcabil precursor al acestei mișcări, The Slow Business of Going marchează debutul în lungmetraj al cineastei Athina Rachel Tsangari.
Petra Going, protagonista filmului, este un cyborg migrant și agent al Global Nomad Project, o „Agenție Internațională de Date ale Experienței” care trimite sute de „receptori”, aşa cum este şi ea, să cutreiere lumea pentru a înregistra evenimente și interacțiuni aleatorii. Periodic, aceștia revin la sediul agenției pentru a-și încărca amintirile într-o arhivă disponibilă ulterior clienților ce pot cumpăra și trăi virtual experiențele prefabricate ale conștiinței turistice. Motto-ul agenției: „Nostalgie de închiriat”.
Intriga filmului e declanșată de sentimentul brusc de dor de casă pe care Petra îl resimte pentru prima data în viața ei, neștiind ce ar putea reprezenta acesta în absența unor amintiri personale ale unui loc natal.
Explorând dezrădăcinarea și starea de tranzit perpetuu, Tsangari realizează o critică a capitalismului global și a regimurilor de supraveghere printr-o formulă experimentală și fragmentară, fiecare misiune a Petrei făcând aluzie la câte un gen sau tradiție cinematografică diferită: de la film noir la comedie slapstick și suprarealism, interpretate de actori într-un stil detașat și antinaturalist, influențat de teatrul lui Samuel Beckett.
Atât Teknolust, cât și The Slow Business of Going sunt preocupate de aceeași întrebare fundamentală: ce se întâmplă cu identitatea atunci când experiența umană poate fi stocată, multiplicată și transferată? Ce mai înseamnă atunci autenticitatea? Pe fundalul extinderii rapide a internetului, identitățile protagonistelor ambelor filme se află într-o constantă derivă şi căutare.
