Un portret autentic al forfotei din Times Square înainte ca locul să treacă prin procesul de sterilizare al anilor ’90, Variety urmărește transformarea lui Christine (Sandy McLeod), o jurnalistă aspirantă care se chinuie vreme îndelungată să-și găsească un loc de muncă, sub influența jobului de vânzătoare de bilete la un cinematograf de filme pornografice.
Aflat într-o zonă împânzită de cluburi erotice și dominată din umbră de afaceriști cu interese obscure, cinematograful Variety o expune pe Christine violenței unui tip de entertainment care îi stârnește atât curiozitatea față de explorarea propriului erotism, cât și fascinația pentru exercitarea puterii prin limbaj și fantezie. Produs după un scenariu de Kathy Acker, copilul teribil al scenei underground a New Yorkului anilor ’80, filmul de debut al cineastei independente Bette Gordon, actualmente profesoară de film la Universitatea Columbia, înfățișează temerar modul în care curiozitatea și sexualitatea unei femei pot declanșa un proces de deconstrucție și de răsturnare a unor dinamici și coduri sociale și corporale adânc înrădăcinate, folosind armele invizibile are obiectificării.
Apărut în siajul polarizării feministe tot mai puternice a anilor ’80 cu privire la oprimarea femeilor în și prin intermediul pornografiei, Variety abordează subiectul intens disputat ca punct de plecare pentru o investigație cu accente de neo-noir despre dorință, obsesie, voyeurism și regulile tacite care reglementează spațiile și granițele deschise femeilor. Este, totodată, și primul titlu din filmografia lui Bette Gordon – influențată la începutul carierei de codurile filmelor structuraliste – în care preocupările legate de relația femeilor cu limbajul și instituțiile dominate de perspective masculine capătă o formă narativizată, o contribuție majoră la reprezentarea metamorfozei lui Christine având-o scriitoarea Kathy Acker, a cărei operă e marcată de explorarea inconfortabilă a sexualității și a violenței. În Variety, inconfortabilul apare sub forma unei protagoniste care nu se sfiește să exploreze și să ocupe tot mai mult spațiu, în încercarea de a înțelege o lume ascunsă și ostilă privirii feminine. Îmbrățișând noul job cu o naturalețe binevoitoare, aproape inocentă, dar ținându-se la distanță, într-o primă fază, de conținutul filmelor a căror vizionare o facilitează, Christine e intrigată să afle mai multe despre pornografie, cei care o produc și cei care o consumă din cauza modului tulbure în care se raportează bărbații la ea odată ce află unde lucrează.
Faptul că ocupă câteva ore pe zi acea postură din cabina de sticlă, suspendată între cinematograf și stradă, nu poate rămâne neutru și nesancționat – este ceea ce îi transmit aluziv atât iubitul ei, Mark (Will Patton), care e jurnalist de investigații, cât și Louie (Richard Davidson), un oaspete ocazional al cinematografului, cu alură de mafiot, care o invită pe Christine în oraș. Fără să poată articula ce anume e greșit în faptul că protagonista prestează această muncă, ambii bărbați, de vârste și cu profiluri extrem de diferite, dintre care unul e chiar client, dau de înțeles că e ceva radical cu privire la prezența unei femei la intrarea într-un loc în care se consumă imagini cu femei și pare că atitudinea lor are în spate ceva mai mult decât un automatism protector-moralizator. Atunci când Christine începe să-i povestească lui Mark fantezii sexuale cu voce tare, reacțiile lui perplexe, mascate drept îngrijorare pentru starea ei de sănătate, dau încă un indiciu asupra disconfortului masculin provocat de explorarea independentă de către femei a sexualității și a reprezentărilor ei în media. În mod aproape comic, strepezeala lui Mark față de astfel de momente dă naștere unor interpretări suplimentare, care-i nuanțează disconfortul – ar putea să nu fie deranjat doar de eventuala obrăznicie a actului, ci și de ceea ce percepe drept o vorbărie fără noimă, neînsemnată prin comparație cu investigația lui despre mafia dinăuntrul sindicatului.
Ceea ce face Christine, dând drumul unui limbaj și unui imaginar lasciv în continuarea directă a unor dezvăluiri despre gangsteri, precum și urmărirea tot mai obsesivă a lui Louie, parțial stimulată de informațiile primite de la Mark, este supărător și indecent din perspectiva masculină în primul rând nu pentru că are de-a face cu sexul și pornografia, ci pentru că are la bază un proces de dislocare și de contestare care va acapara tot mai mult filmul, manifestându-se inclusiv formal, prin melanjul de stilistică neo-noir, filmări ale orașului în tradiția direct cinema care se rup complet de diegeza ficțională, montaje experimental-eseistice cu gesturi tipologice ale bărbaților repetate până la abstractizare și materializări ale fanteziilor lui Christine în diegeza filmelor din Variety. Prin ocuparea spațiului cabinei de la cinematograf, atât de aproape de un teritoriu frecventat și reglementat de bărbați, prin pătrunderea în sex-shopuri, prin plimbările nocturne la piața de pește, prin escapadele în zonele mărginașe și pustiite ale New Yorkului, în moteluri sordide și alei lăturalnice de pe sub poduri unde au loc întâlniri de afaceri clandestine și strângeri de mâini bărbătești care hotărăsc soarta comunității, prin simplul fapt că părăsește într-un final perimetrul strâmt al cabinei de sticlă pentru a pândi și a analiza toate aceste spații populate exclusiv de bărbați, protagonista creează o inversiune a dinamicii tipice privitor-obiect privit, în care cel din urmă este, în tradiția filmului noir, o femeie misterioasă. În Variety, privitorul-detectiv este o femeie care ocupă cu încăpățânare tot mai mult din teritoriul stăpânit și codificat de bărbați, fie el geografic sau semiotic, și încearcă să-l vulnerabilizeze preluându-i mecanismele și rescriindu-i narațiunile.
În măsura în care pornografia se înscrie și ea în acest teritoriu vizual și lingvistic conceptualizat de punctul de vedere masculin și interzis consumului și criticii dintr-o perspectivă feminină, fascinația crescândă a lui Christine pentru procesele pe care le declanșează aceasta și explorarea propriei sexualități prin lentila pornografiei denotă, mai degrabă decât o dorință de auto-obiectificare, una de revendicare și de bulversare a codurilor filmice și performative responsabile de aplatizarea imaginii femeilor în corpuri destinatare ale privirii lascive a bărbaților. Deghizându-și protagonista în ceea ce are toate atributele unui obiect sexual, dar lăsând-o pe ea să fie cea care privește și consumă, Bette Gordon materializează o nouă realitate a reprezentării, pe cât de discretă și seducătoare, pe atât de disruptivă și invadatoare.