[Fondatoarele DBYT Alina Ușurelu și Irina Marinescu au avut o discuție la o cafea, pentru F-SIDES. Aici vă povestim ce au povestit.]
În ultima lună de F-SIDES ne-am uitat la câteva filme care la rândul lor se uită la ce facem cu corpul: cum construim intimitatea, cum îl influențează diverse spații sau situații, cum descoperim ce îi place și care îi sunt limitele. Ne-am uitat la ce e sexy, la “ah nu știam că și asta e sexy”, și la turn-offs. Dar sunt două femei în București care investighează lucrurile astea de mai mult timp și cu mai multă seriozitate decât noi. Alina Ușurelu și Irina Marinescu au fondat în 2018 Don’t Bite Your Tongue, un proiect interdisciplinar și participativ care caută să înțeleagă senzațiile legate de sexualitate, schimbările corpului și ale modului în care te raportezi la tine și la parteneri, cum există intimitatea și senzualitatea împreună cu, sau separate de sex.
DBYT a pornit de la o mică fantezie a Alinei: “Îmi imaginam un scurt metraj de dans în care părțile corpului devin personaj si vorbesc între ele despre viața lor sexuală. Numai că eu nu îmi doream ca atunci când nasul se mișcă, să și vorbească cu cuvinte, ci prin felul în care se mișcă să transmită acele cuvinte”. Ca să afle cum se simte un nas, piept, sau deget în culmile erotismului, trebuia mai multă investigație. Așa că au lansat o cercetare publică și anonimă unde lumea își povestește corpul, care s-a materializat toamna aceasta într-un performance artistic la MNAC, iar mai departe va deveni scenariu și film.
Pe plan personal, proiectul a început tot dintr-o nevoie de cunoaștere a Alinei; un corp exploziv, o relație lungă proaspăt terminată, un val de energie nou într-un moment în care corpul și percepțiile i se schimbau.
“La 22 de ani nu înțelegeam ce vreau, nu știam cine sunt, nu aveam atât de multă încredere în mine, eram încă în modalitatea de a gândi adolescentină în care totul este pentru partener și trebuie să-i provoci plăcere. [După 6 ani], m-am trezit într-o situație în care mă simțeam femeie, mă simțeam pe picioarele mele, foarte puternică și în același timp nu știam cum să relaționez cu oamenii din jurul meu și să-mi găsesc parteneri sexuali. M-a trigger-uit foarte mult tema sexualității în momentul ăla, pentru ca îmi doream sa găsesc plăcerea și nu reușeam sa găsesc un partener cu care să explorez.”
Dincolo de curiozitățile personale, și-a dat seama rapid că toate astea sunt întrebări mai mari decât ea, și cu atât mai relevante contextului românesc, unde se resimte absența educației sexuale sau a studiilor de gen. Irina spune:
“Cred ca se poate simți destul de fragilă relația [cu sexualitatea] în adolescență; poate sunt un pic mai puține filtre tocmai din cauza lipsei experienței. Adică cel puțin din relația mea cu sexualitatea în copilărie/adolescență, îmi amintesc întrebările, nesiguranțele, lipsa de acces la informație, crescând într-o lume fără internet la îndemână.”
“Eu acum am 36 de ani deci perioada prin care am trecut a fost foarte mult formată de ce acces puteam avea la casete sau la reviste pop care aveau și tutoriale de genul ‘Cum sa te săruți” sau acele mici teste frivole “Cum îți dai seama dacă el te place”, pe care le-am găsit cu stupoare și în revistele pentru femei adulte, același material reciclat în alte forme.”
Pentru Alina, un punct de pornire bun pentru toate întrebările astea este fix conștientizarea fragilității: “Treci prin lucrurile alea și clar sunt foarte fragile pentru tine, te schimbă dar nu știi cum să le procesezi, cum să le citești, cum să le înțelegi, cum să le aplici, cum să le transformi în momentul ăla.”
Pentru Irina, temele DBYT sunt o ocazie de a vorbi despre lucruri care ne pot ajuta pe toți, pentru a ne înțelege sexualitatea care este într-un proces formativ continuu și se modifică pe măsură ce ne schimbăm și noi ca oameni. “Pentru mine a fost importantă partea asta de invitație la discuție, pe care mulți oameni au acceptat-o fără nicio prejudecată, chiar cu multă deschidere. Dorința de a crea un context de discuție este lucrul care mi-e foarte drag în meseria noastră, ocazia de a provoca anumite întrebări sau anumite revelații. Fiecare și-a trasat câte un fir propriu, și-a desenat câte o poveste personală în relație cu sexul și propriul corp, cu rușinile și cu lipsa lor, sau diferitele stadii de maturizare prin care au trecut.”
Acum suntem curioase. Ce fel de întrebări și revelații?
1. Descoperirea sexualității
Alina: Am o chestie foarte faină care mi-a rămas în cap apropo de interviuri: zice cineva că atunci când era mică, împreună cu colega ei de bancă de la școală desena pe cărțile de matematică bărbați și femei care erau împreună și mi se pare foarte faină imaginea asta.
E cumva și în relație cu felul în care m-am raportat și eu prima oară la sexualitate, că s-a întâmplat să dau peste un CD încercând să-mi găsesc jocul preferat de pe calculator, aveam vreo 5-6 ani, am văzut pentru prima oară un film porno complet nedorindu-mi asta, și îmi aduc aminte de senzația asta din jurul vulvei care era așa, gâdilătoare și m-am trezit cu călcâiul sub zona intimă. După experiența asta, la ceva vreme, mă duceam cu păpușile Barbie și Ken la țară și invitam o vecină să-i arăt cum fac dragoste oamenii. Dezbrăcam păpușile și le puneam una lângă alta față în față și începeam să le frec în sus si-n jos. Toate fetele erau fascinante “dar de unde știi tu lucrurile astea?”.
2. Așteptările altora, limbaj corporal, și apropiere fără sex
Alina: Sunt un om căruia i-a plăcut să îmbrățișeze, să pupe, să aibă grijă, să mângâie, să atingă, dar lucrurile astea nu vin neapărat din dorința de a face sex. Dar de cele mai multe ori – și mai ales în adolescență dar mi se întâmplă și acum – sunt citite și interpretate foarte prost de oamenii din jurul meu.
Deși multor oameni din echipa DBYT li s-a părut foarte ciudată întrebarea asta, diferența dintre sexualitate și senzualitate și cum este percepută ea și care sunt legăturile dintre ele, mie mi se pare ca e o chestie esențială.
Suntem obișnuiți să răspundem la niște pattern-uri: dacă pui mâna pe obrazul celui de lângă tine, e un semn de dorință. Asta e o întrebare arzătoare pentru mine, cum transformăm aceste stereotipuri sau aceste modalități de citire a limbajului corporal în așa fel încât ele chiar sa fie autentice și să fie în legătură cu persoana care le transmite.
3. Educație sexuală și corporală
Irina: Cu siguranță cred e necesară o discuție deschisă despre corp, despre educație sexuală care să nu fie atât de mult concentrată pe efectele negative, bolile pe care le poți lua. Ne afectează lipsa unei discuții despre lucrurile astea, faptul ca devin un tabu, că sunt reglementate. Cred că e un mare un mare dezavantaj pentru educația și pentru sănătatea noastră fizică și mentală lipsa unei discuții în jurul corpului și al sexului.
Apropo de curiozitățile și rușinile corpului și am o glumă pe care o fac la stand-up legată de faptul ca oamenii se feresc să vorbească despre menstruație. Mamei mele i-a fost rușine să-mi zică, spunea că-mi zice mai târziu, probabil după ce m-aș fi speriat iremediabil de ceea ce mi se întâmpla.
Eu am descoperit treptat ce se întâmplă, mi-a mai povestit o fată mai mare ceva, au mai fost campanii de informare despre absorbante în școli și acolo a mai fost un strat de mister elucidat, și am fost chiar pregătită, mi-am cumparat absorbante.
Cu adevărat revelator a fost când am citit într-o carte de medicină – mama era asistentă medicală și avea diferite cărți – despre comparația dintre uterul femeii și pistilul florii, în care se explica de fapt că menstruația este felul în care este eliminat ovulul din corp, cum se depune o căptușeală în uter, care în cazul în care ovulul s-ar transforma într-un copil, ar deveni mai departe casa ovulului. Dacă nu, va fi practic eliminat și ce se scurge este aceasta căptușeală, această posibilă casă a copilului.
Alina: Cum îți imaginai sexul înainte de prima experiență?
Irina: A fost senzația de ceva care nu e real, ca un desen 2D și experiența în sine care era multidimensională. A fost ca un fel de holograma care a devenit adevărată, pe care am înțeles-o la ceva timp după. S-a schimbat în timp, pe măsura ce-mi dădeam seama de mine, cum sunt ca persoană, care sunt prioritățile mele.
4. Spații în care corpul e/nu e binevenit
Alina: Îmi aduc aminte și de situații din adolescență în care mă simțeam stingherită în diverse situații, spații și contexte sociale în care eram singura femeie. Pe de alta parte, m-au atras lucrurile astea foarte mult, pentru că mi-am dorit să schimb tiparul ăsta de percepții despre femei care nu-și au locul, de exemplu în cluburile de motocicliști.
Tot la fel, mă duc și-mi fac părul la un prieten vechi, din adolescență, și în curtea lui se adună băieții de cartier. Băieții de cartier vorbesc despre aceleași lucruri, nu știu cum de nu se plictisesc, dar am observat ca nu lasă spațiu deloc femeilor să intre în conversație. Femeile sunt undeva în colțul unei camere sau se întâmplă sa se auto-izoleze ele pentru ca nu își găsesc locul în discuție și mi se pare un studiu social foarte interesant, și se vede pătura patriarhală în care bărbatul domină spațiul în care se află.
La polul opus, sunt spațiile exterioare, naturale, de exemplu în momentul în care ajung într-o pădure sunt foarte eu, foarte liberă și apare dorința asta de explorare, de înțelegere, de observare a lucrurilor din jur.
Irina: Mi s-a întâmplat în copilărie să nu mă simt în siguranță pe stradă când auzeam pe cineva vorbind gâjâit în spatele meu sau când s-a ținut cineva de mine mai mult timp și mi-era frica să mă întorc sau nu știam cum să reactionez. Mi s-a întâmplat și acum câțiva ani când eram la metrou și am auzit în spatele meu “ce ți-aș face”. M-am întors la el și i-am spus “ce-ai zis?” A fost prima oară după mulți ani în care am putut sa fac asta. A rămas perplex ca nu se aștepta să-i zic ceva. Au fost multe situații în care spațiul public m-a făcut să mă simt în nesiguranță din cauza unor comportamente de genul asta, pornite de la bărbați care indiferent ce traume ar fi avut, au declanșat și ei mai departe niște reacții foarte neplăcute.
Pe latura cealaltă, de a ma simți bine în corpul meu, asta a venit în timp, pe măsură ce am scăpat și de conceptele lumii despre cum ar trebui să fie corpul meu, am început să fac și dans, am făcut mai mult sport, am început să am încredere în tot ceea ce fac.
Îmi amintesc un moment foarte frumos acum niște ani când eram în vestiarul unei săli de sport și mare parte din femei erau dezbrăcate, toată lumea mergea foarte lejer, goală. La început, m-am simțit un pic ciudat sa mă dezbrac, apoi a fost așa o plăcere să fie corpul gol, fără nicio conotație, fără nicio judecată, corpuri diferite. La ceva vreme după, când mergeam pe stradă îmi imaginam că merg goală și oamenii sunt goi și ei, era o senzație foarte plăcută.
5. Cum se schimbă sexul și altele în timp
Irina: Acum știu exact cum răspunde corpul meu în diverse situații, care sunt blocajele în funcție de starea emoțională în care mă aflu, dacă sunt mai închisă sau nu. Îmi place sa fiu deschisă în zona asta de intimitate, care presupune încredere și care nu trebuie sa fie neapărat în zona unei relații de cuplu, sau felul în care oamenii uneori își standardizează respectul și încrederea numai într-un cadru foarte formal sau normat. Cred că respectul, intimitatea și încrederea pot fi oferite și fără a crea un cadru super formal. Felul în care aleg să dau și să primesc plăcere începe de la disponibilitatea mea, și de aici știu cum să-mi creez contextele sau cum să le refuz.
Tu cum te vezi în timp trăindu-ți sexualitatea? Crezi că se va modifica în anii care urmează?
Alina: Sper să am orgasm cu o mai mare ușurință decât am făcut-o până acum, sper să găsesc plăcerea mult mai ușor. Mi-ar plăcea sa explorez situații intime și foarte senzoriale care nu au neaparat finalitate cu penetrare, căci am această fantezie cu corpul meu întins pe-o masă, vederea blocată și zeci de mâini care-mi ating corpul. La mine se întâmplă foarte des să mă gândesc “Alina, try to think about sex life, and think about meditation”. În meditație e chestia asta cu respirația și corpul, și prin respirație te deconectezi de la gânduri și le lași să plece ca norii zburați de vânt. De foarte multe ori mă confrunt cu gânduri foarte ciudate și foarte diverse în timpul actului sexual și asta mă deconectează.
Irina: Sexul poate fi pentru unii oameni o metodă de eliberare a stresului și pentru alții poate fi o experiență stresantă. Se creează toate aceste mici stresuri și preconcepții care vin cu noi în pat în momentul în care încercăm sa avem propria experiență, detașată de cum credem că ar trebui să fie. Spunea Esther Perel că sexul poate să fie câteodată ca junk food, adică mănânci ceva rapid și sățios, sau poate să fie ca o masă gătită acasă, sau ca o cina la un restaurant de lux, ceva foarte fin, o delicatesă.
Deci, să împărtășim cât mai multe idei și să trăim cât mai multe experiențe cel puțin orgasmice.
*Extra mulțumiri Corinei Schmidt pentru transcriere și suport 🙂
