Evenimente


65

Featured image of a future projection

65


Monsoon Wedding

Mira Nair

„The Punjabi, we work hard and party harder”, spune regizoarea Mira Nair. 

Câștigător al Leului de Aur la Festivalul de Film de la Veneția din 2001, Monsoon Wedding urmărește complicatele peripeții ale unei familii punjabi din clasa mijlocie, care se strânge la Delhi pentru căsătoria aranjată a lui Aditi (Vasundhara Das), unica fiică a părinților săi. 

Ce înseamnă pentru o femeie statutul de a fi căsătorită? Nair face dintr-un rom-com un mic studiu antropologic despre tradițiile și presiunile nunții în interiorul familiilor indiene înstărite, privind atent la anxietățile și dificultățile prin care trece fiecare membru: de la tată, Lalit (Naseeruddin Shah), pe care nunta îl seacă financiar, la verișoara Ria (Shefali Shah), pe care restul familiei o judecă pentru că preferă studiile în locul unui soț. Regizoarea trage, cu romantism, un ochi și în rândul claselor mai de jos, urmărind povestea de dragoste care se înfiripă între Alice (Tillotama Shome), fata în casă a familiei, și Dubey (Vijay Raaz), un wedding planner adus în pragul disperării.

Haosul de dinaintea petrecerii lasă loc unei juxtapuneri între clasele sociale, între copii și părinți, între tradiție, modernitate și occidentalizare, între a rămâne (Est) și a pleca (Vest), între dramă naturalistă și comedie spumoasă. Printre momente hazlii și energetice ale unui wedding movie, se strecoară observații asupra Indiei anului 2000.

Printre dure realități disfuncționale, insistențe patriarhale, traume și secrete de familie, se strecoară gesturi pure de afecțiune și iubire. Mici digresiuni muzicale susțin energia molipsitoare a filmului și aduc un tribut filmelor de la Bollywood, celebrând dragostea ca forță motrice și, din punct de vedere autobiografic, atașamentul regizoarei pentru Delhi ca orașul său natal. 

Trigger warning: referințe la abuz sexual asupra copiilor

Pe spectrul nostru de emoții, sentimente și trăiri din experiența vizionării, se află: romantism, iubire, energizare, spirit petrecăreț, indignare, furie, chef, tensiune, exuberanță, comuniune, vivacitate, conternare, veselie, apropiere/familiaritate, fragilitate, durere, revoltă, mândrie.  (Teodora Leu)

23 iunie 2024