Teenage Sex and Death at Camp Miasma intră în cinematografe pe 6 noiembrie
Erau încă blocați în trafic și lumina roșie de la stopurile mașinilor, farurile, umbrele pe care le lăsau brazii înlănțuiți de-o parte și de alta a șoselei se îmbinau toate pe fețele netede și nemachiate ale celor două fete, înghesuite de un troler pe bancheta din spate a Jeep-ului. Ioana și Clara se cunoșteau din prima zi de școală, din clasa I, de când Clara se așezase timid lângă Ioana și îi spusese, ca și cum Ioana își dorise în mod special să se așeze lângă ea, „stau cu tine, dar doar dacă îmi dai și mie chestii din penarul tău”, și Ioana, luată prin surprindere, un pic speriată, a zis bine.
Erau amândouă blonduțe și cu ochii mari, căprui, astfel încât lumea le zicea mereu că seamănă și că par surori, iar lor le plăcuse asta peste măsură de tare, mai ales când fuseseră copii. Părul încă blond și mai sârmos acum al Ioanei era colorat de lumina roșie.
Clara a ieșit să fumeze o țigară între mașini, cât așteptau să se elibereze drumul, și i-a făcut o poză. Ioana încă se gândea dacă să fumeze și ea, având în vedere că era taică-său cel de la volan și tocmai ce trecuse printr-o sperietură medicală și era foarte probabil să-i țină o lecție despre fumat dacă o făcea. Clara nu înțelegea foarte bine de ce Ioana insistase ca excursia asta să fie ultima lor activitate înainte să înceapă facultatea și, mai ales, nu înțelegea de ce cu tatăl ei și soția lui, cu care Ioana nu mai vorbise din clasa a zecea pentru că îi disprețuia pe amândoi. A tras ultimul fum și a intrat repede în mașină, scuturându-și părul electrizat și ud de la ploaie.
N-au prea vorbit restul drumului și chiar înainte să ajungă la cabana pe care o închiriaseră tatăl ei și soția lui, Clara a văzut un mesaj pe telefonul Ioanei în care un număr internațional de whatsapp o întrebase ceva și ea a răspuns cu “it will happen soon”. Clara a întrebat cu cine vorbește. N-a răspuns. De ceva timp Ioana stătea pe niște servere obscure de Discord, dar pe Clara n-o interesase suficient să întrebe despre ce sunt, bănuia că sunt despre oricare era obsesia ei cea mai recentă.
La cabană au despachetat destul de rapid și Ioana a zis că ar face o plimbare. Clara s-a oferit să meargă cu ea, Ioana era reticentă, apoi atât tatăl cât și soția au simțit că e loc de părerea lor în discuție și au început să vocifereze („Ioa, de ce nu? De ce să te plimbi singură la ora asta?”). Clara știa că asta o înfurie pe Ioana, o vedea pe fața ei, așa că a renunțat.
– Clara, ne ajuți să facem ceva de mâncare până se întoarce? a întrebat tatăl Ioanei.
Clara se pricepea în bucătărie, chiar dacă avea doar 19 ani, îi plăcea la nebunie să testeze tot felul de rețete, mai ales de când devenise vegetariană și maică-sa refuza să gătească două feluri diferite de mâncare. A zis da, normal și s-a pus pe tăiat niște ceapă.
Îi veneau în cap tot felul de gânduri și nu le putea face față, simțea că ceva nu e ok cu Ioana și era și îngrijorată că plecase singură și, în combinație cu vaporii invizibili ai cepei care-i făceau deja lacrimile să-i curgă șiroaie pe obrajii dolofani, se simțea suprastimulată.
A pus cuțitul jos și a luat telefonul să-i caute Ioanei locația. Era foarte aproape de cabană, chiar pe marginea micului lac (probabil artificial) de alături și stătea pe loc, de parcă fusese acolo tot timpul. „Pe unde ești?” i-a scris. „Mai am vreo 20 de minute, m-am îndepărtat puțin”. Ce? De ce mințea? Clara n-a zis nimic și a continuat să taie ceapa, doar că i se încețoșase privirea destul de tare și când a dus cârpa la ochi să se șteargă a auzit o bubuitură urmată de un urlet. Tatăl Ioanei leșinase și soția lui urla deasupra lui. Clara, buimacă și cu ochii sticloși încă, întreba întruna ce s-a întâmplat, ce s-a întâmplat.
– Nu-și găsea medicamentele! Nu-i găsesc medicamentele! Îi dădea palme.
Clara s-a speriat, s-a gândit la Ioana, a verificat din nou locația, era tot acolo.
– Ajută-mă!
Clara nu știa cum să ajute, a încercat să sune la 112, dar părea că e o cădere bruscă de semnal sau ceva, pentru că i se tot închideau apelurile, deja îi bubuia inima în piept și creierul ei începea să facă ce știa cel mai bine să facă: să fie intruziv. S-a gândit la ce mesaj văzuse în telefonul Ioanei. Nu, n-are cum.
Tatăl Ioanei a deschis ochii și ritmul respirației i-a accelerat și atunci când a încercat să zică ceva a intrat Ioana, mult mai devreme de „20 de minute”. Avea adidașii plini de noroi, părul ud, deși nu părea că plouă, o piatră cât pumnul ei într-o mână și în cealaltă palmă o tăietură imensă care îi lăsase o urmă sângerie pe pantalonii de trening gri, ca un blazon. Tatăl Ioanei încercase iar să spună ceva, dar apoi toată lumea a tăcut. Într-un final, Ioana a pornit spre el, cu o privire pe care Clara n-o recunoștea și, disperată, poate speriată, Clara a apucat-o pe Ioana de braț și a tras-o afară din cabană.
– Ce dracu faci? Unde ai fost?
– Am vorbit la telefon.
– Cu cine???
– Cu o tipă de pe Facebook cu care o să stau la facultate.
– Ce?
– Cu o tipă de pe Facebook cu care o să stau la facultate în Germania, a zis și a plecat să se curețe. Căzuse și se tăiase în piatră.
Clara a ridicat capul și și-a dat seama că de fapt ploua. A rămas acolo, cu capul descoperit, cu inima frântă că prietena ei cea mai bună nu-i spusese că pleacă în altă țară la facultate ca să locuiască cu o fată de pe Facebook. Curând, în depărtare, sunetele mai multor sirene au început să se suprapună și, pe măsură ce se apropiau, girofarele roșii și albastre luminau cerul și picurii de ploaie ca un curcubeu straniu și incomplet.
Teenage Sex and Death at Camp Miasma (2026) intră în cinemtografe în 6 noiembrie. Programul poate fi consultat aici.
