Sub soarele care nu încălzește

Având studii literare și de arte plastice, Sandrine Veysset își începe cariera în cinematografie mai întâi ca scenografă pentru Léos Carax la filmul Les amants du Pont-Neuf (1991). În 1996, debutează în regie cu titlul Y’aura t’il de la neige à Noël? / Will It Snow for Christmas?, simultan un succes de casă și de critică, câștigător al premiului César și al premiului Louis Delluc, al cărui scenariu are o importantă dimensiune autobiografică, fiindu-i dedicat mamei cineastei. Deși nelocalizată temporal ca atare, acțiunea filmului se petrece cândva în anii ’70, la o fermă din sudul Franței, și urmărește episodic întâmplările dintr-o familie numeroasă, a cărei viață e strâns legată de ritmul sezonier și de abundența recoltelor. Însă nu doar tirania și răceala tatălui sau faptul că țin pe umeri – de la cel mai mic la cel mai mare – o cooperativă agricolă îi separă pe mamă și pe cei șapte copii de imaginea tipică a unei familii nucleare, ci și detaliul revelat cu întârziere că pater familias ține mai multe gospodării deodată, primind tot ce-ar putea pretinde de la ele – economic, domestic, sexual și emoțional – și oferind aproape nimic la schimb.

Privit nu numai ca debut, filmul lui Sandrine Veysset atinge adâncimi umaniste neobișnuite și neanunțate într-o primă etapă de lejeritatea văratică a primului act. Duritatea și caracterul repetitiv al muncii de la câmp, pe care tatăl doar o coordonează cu o mână de fier, dezvăluie treptat portretul unei femei și a unei familii exploatate al cărui ecou transcede era în care a fost realizat și pe care am fi tentați s-o expediem drept revolută, devenind un text încă relevant despre ipostazele cameleonice ale violenței domestice și despre munca neîntreruptă și dezechilibrată – desfășurată în film pe mai multe fronturi de mama (Dominique Reymond) al cărei timp nu-i aparține câtuși de puțin. Procedând cronologic, din vacanța de vară a copiilor până la sărbătorile de iarnă, cineasta desface cu o aparentă lipsă de sofisticare stilistică o multitudine de situații de familie ale căror deznodăminte mărunte, acumulate într-un bulgăre de tensiune tot mai mare, dau comentariul moral și sensul tot mai întunecat al experienței sociale prezentate, expunând cu o doză accentuată de realism formele insidioase sub care munca exploatativă poate apărea și acapara toate domeniile existenței cuiva și modurile în care aceasta subjugă și dizolvă contururile unei identități. 

Această întunecare psihologică graduală, care parcurge filmul nesesizată, la braț cu tranziția anotimpurilor și micșorarea luminii naturale, reprezintă una dintre pistele poveștii și o cheie cu care poate fi analizată inclusiv estetica imaginii realizate de Hélène Louvart. Începând cu secvențe de o luminozitate diamantină, care inundă cadența necruțătoare a îndatoririlor agricole zilnice în blândețea, speranța și însuflețirea soarelui provensal, Y’aura t’il de la neige à Noël? / Will It Snow for Christmas? capătă, odată cu schimbările de sezon, tonuri din ce în ce mai obscure și un vuiet interior tot mai greu de acoperit, prezent formal și pe coloana sonoră în surdină, în oglindă cu tumultul crescând al contextului familial.

Semnele unei sincronii între evoluția afectivă a personajelor, ciclicitatea recoltelor și imaginea filmică, întunecarea, înfrigurarea și desaturarea progresivă din filmul lui Sandrine Veysset, susținute de folosirea preponderentă a luminii naturale, pregătesc și cadrul pentru un realism emoțional usturător, pentru care nu de puține ori stilul cineastei a fost asimilat tipului de realism practicat de Maurice Pialat, caracterizat de discontinuitate comportamentală și de schimbări bruște de perspectivă menite să confrunte spectatorul cu natura ireconciliabilă a legăturilor interumane. În ceea ce privește asprimea destinului mamei, prinsă în plasa unor roluri care nu se mai pot deznoda unul de celălalt fără consecințe tragice, modul de expunere eliptic, concentrat nu atât pe acțiunile care o ruinează psihic, cât pe consecințele lor de lungă durată, este probabil cel mai adecvat pentru reliefarea captivității ei absolute, care se regenerează constant din ea însăși cu rezultate devastatoare. Oricât de pesimist ar fi orizontul pe care îl arată, universul lui Veysset e însă unul în care atmosfera de basm suspendat în timp, de atemporalitate confortabilă specifică copilăriei se încăpățânează să existe laolaltă cu vicisitudinea grație, la nivel narativ, micilor refugii emoționale puse la cale de mamă și tandreții camerei de filmat, care, atunci când nu-și face simțită poziția morală prin planuri-secvență mobile și iscoditoare, se scufundă în coregrafia vivace a legăturilor puternice dintre frați. 

La fel ca în Martha… Martha (2006), cineasta prezintă o lume a inocenței, a visării și a afecțiunii dezinteresate care este bruiată de cruzimile impenetrabile ale naturii omenești – aici, personificate de tatăl care-și folosește copiii drept forță de muncă ilegală și armă împotriva mamei. În ambele filme, personaje aflate într-o derivă insuportabilă depun eforturi considerabile de a-și restitui o fărâmă din paradisul pierdut și idealizat al tandreții umane – ritualul mesei din ajunul Crăciunului, în care toate necazurile lumii se șterg o clipă sub sclipirile ghirlandelor și ale ochilor mamei, dar și finalul la care face referire titlul demonstrează tendința lui Veysset de a reda personajelor sale, până și în cele mai tulburi momente, raza de lumină de care au nevoie pentru a porni din nou la drum. Prin melanjul dintre tenta nostalgică, elegiacă a imaginii și sobrietatea regiei realiste, Y’aura t’il de la neige à Noël? / Will It Snow for Christmas? reușește atât să evoce fragmentele de istorie personală care l-au inspirat, cât și să le împrumute acea dimensiune de aici și acum petrecut sub ochii noștri care fac experiența suprinsă în film atât de palpabilă și de accesibilă emoțional chiar și în absența unei proximități cu subiectul operei.