Cooperativa de film din Sheffield (The Sheffield Film Co-op) ia naștere odată cu un avânt al organizării colective în producția alternativă de film din Marea Britanie în anii 1970-1980. Concomitent cu apariția aparaturii video ca instrument mobil și democratiza(n)t, dar și cu o serie de crize sociale care culminează cu perioada thatcheristă, aceste organizații non-ierarhice și orizontale, cel mai adesea alcătuite din grupuri marginalizate fără o pregătire cinematografică – muncitori, femei casnice, persoane de culoare, imigranți etc. – iau camerele de filmat în propriile mâini pentru a se autoreprezenta.
Alcătuit în primul rând din femei și venind, totodată, pe fondul celui de-al doilea val feminist și al mișcării pentru eliberarea femeilor (Women’s Liberation Movement), The Sheffield Film Co-op își asumă ca principiu de bază egalitatea și un proces creator descentralizat, în care membrele colectivului alternează și împart roluri și responsabilități.
La fel ca alte organizații feministe, precum W.I.T.C.H. sau Women and the Law Collective, cooperativa din Sheffield e definită atât de dorința de a crește vizibilitatea unor teme legate de experiența și limitările femeilor în spațiul domestic și cel al muncii, cât și de o misiune activist-educațională, de a învăța alte femei să folosească aparatura cinematografică pentru a-și spune propriile povești sau a spori vizibilitatea unor probleme societale.
Împletind critica sistemică cu un simț al ludicului, dar mai ales un puternic simț civic, cele patru filme selectate pentru a deschide cel de-al 7-lea sezon F-SIDES acoperă o paletă largă a activității The Sheffield Film Co-op, de la iterații mai experimentale la deschideri televizuale, până la proiecte localizate, realizate alături de femei din varii întreprinderi.
That’s No Lady (1977) juxtapune dialectic două planuri: o reconstituire ficțională a unei povești de familie și segmente din numărul unui comedian, puternic bazat pe glume despre femei. Oferind atât o perspectivă frapantă asupra abuzului domestic, cât și o critică a stereotipurilor despre femei, filmul creează o legătură dialectică între violența fizică și violența sistemică care se ascunde în spatele glumițelor așa-zis inofensive despre soții și casnice.
Dacă A Question of Choice (1982) explorează mărturiile autoreflexive ale unor femei în roluri tradiționale, prinse între a fi mamă și a lucra ca îngrijitoare sau bucătărese, Women Can Make It Work (1990) se concentrează, cu umor, asupra unui program de pregătire profesională a femeilor pentru meserii „masculine”, ca cele din atelierele auto sau de instalator.
Dintre cele mai ambițioase și mature proiecte ale colectivului, Bringing It All Back Home (1987) se dedică subiectului exploatării muncitoarelor în capitalismul globalist, observând relațiile economice și de putere care se conturează între țările Primei Lumi și cele ale Sudului Global, în care se exportă munca. Văzut în retrospectivă, filmul colectivului are aura unui avertisment ignorat, preconizând cu acuitate noile dezvoltări ale pieței și costurile aduse de globalismul turbat și de outsourcing-ul de muncă pe care le va aduce noul mileniu.
