Programul propune, înainte de toate, un focus dedicat cineastelor pioniere din Japonia și Coreea de Sud, aducând împreună două filme din anul 1955 – opere clasice și totuși atipice.
Piatra de cântar cu care societatea judecă viața unei femei e adesea figura soțului – chiar și atunci când acesta nu există.
Bazat pe un scenariu co-scris de Yasujiro Ozu, The Moon Has Risen este cel de-al doilea film al regizoarei și marii actrițe nipone Kinuyo Tanaka (Ugetsu, Sansho the Bailiff / Guvernatorul Sansho etc.), o comedie romantică care are în centru cele trei fiice ale unei familii din serena Nara, aflate fiecare într-o etapă diferită a vieții. Tanaka este, totodată, prima regizoare a Japoniei de după cel de-Al Doilea Război Mondial și de-abia a doua cineastă a țării. The Widow este primul și singurul film al lui Park Nam-Ok, prima regizoare de film a Coreei de Sud, și totodată o mărturie a perseverenței – a regizoarei înseși, care a filmat cărându-și, la propriu, fiica în spate, dar și a unei țări suferinde, proaspăt ieșite din Războiul Coreei.
Reunite sub numele de Women Without Men, „The Moon Has Risen” și „The Widow” vorbesc împreună despre femei singure, nemăritate sau văduve, care navighează presiunile societale asociate stării lor civile. Vorbim aici nu numai despre cunoscutele insistențe proiectate asupra fetelor tinere de a se căsători, ci și despre prejudiciile și interdicțiile cu care se confruntă femeile ale căror soți au murit, atunci când ele caută să își reînceapă viețile amoroase.
Deși singure, ce caută eroinele din acest double bill nu sunt soți, ci dragoste, cele două filme oferind un spectru larg al dorinței feminine, de la efervescențe tinere la iubiri candide și discrete, până la aventuri pasionale și dezastruoase cu bărbați nepotriviți.
Femeile din The Moon Has Risen și The Widow nu sunt fiice bune și nici mame bune – ele surprind prin cât de mult se îndepărtează de imaginea clasică a femeilor din cinemaul timpului, cele două regizoare lăsându-le să fie răzgâiate, egoiste sau neplăcubile și, în fond, umane.
În The Widow, ceea ce ar fi putut fi o simplă dramă mizerabilistă despre haosul de după război e o poveste atipică despre o mamă pregătită să își urmeze inima după un bărbat mai tânăr, indiferent ce înseamnă aceasta pentru fiica sa. Văduva nu este aici prezentată ca o victimă, ci ca artizana propriei bucurii și suferințe.
În The Moon Has Risen, momentele tip–Ozu de conflict generațional, antrenate și de nelipsitul patriarh Chishū Ryū, sunt sparte apoi de jocuri romantice și, așa cum anunță titlul, de frumoase imagini cu luna, ca un Cupidon silențios veghind asupra dorințelor latente ce se ascund în gesturi timide.
Privind dragostea printr-o lentilă feminină, Tanaka și Park deschid ecranele către noi sensibilități, dar și către noi imagini ale femeii în era postbelică. În The Moon Has Risen, vibranta și visătoarea mezină Setsuko (Mie Kitahara) anunță zvâcul modernității care va lua pe sus cinemaul japonez imediat la sfârșitul deceniului.
În The Widow, încercările unei mame singure și sărace – realitate comună pentru multe femei după război – sunt puse în același tablou cu alte femei din jurul său, cu alte văduve, dar și cu muncitoare sexuale, Park Nam-ok observând cu acuitate modul în care relațiile cu americanii le determină statutul.
Double bill-ul se poate vedea pe 2 iulie la Cinema Elvire Popesco. Biletele se găsesc aici.
