Double bill-ul ține de reprezentarea corpurilor obosite în film și a vocabularului cinematografic al gesturilor care articulează afectiv simțul lor intern al timpului, vulnerabilitățile și luptele zilnice prin care trec.
Inspirat din scrierile Elenei Gorfinkel, acest proiect are ca scop deschiderea unei discuții despre potențialul cinemaului de a face vizibile sensibilitățile și eforturile de rezistență ale persoanelor captive în circumstanțe precare. Filmele din acest program surprind mișcarea, inerția și microexpresiile epuizării, dezvăluind felul în care corpurile înregistrează trecerea timpului și greutatea muncii.
Filmele selectate, Magdalena Viraga (1986) de Nina Menkes și Nightshift (1981) de Robina Rose, urmăresc protagoniste prinse în ritmuri de muncă repetitive, care le epuizează fizic și psihologic, menținându-le într-o stare constantă de oboseală.
Protagonista primului film e Ida, o lucrătoare sexuală din East Los Angeles, care este închisă într-o închisoare supravegheată de călugărițe și dominată de prezența apăsătoare a iconografiei catolice. Printr-o narațiune fragmentată și neliniară care oscilează între trecut și prezent, împletind rutina zilnică a Idei de la hotel cu fragmente din timpul petrecut în detenție, filmul redă călătoria ei emoțională în interiorul zidurilor care o constrâng.
Dialogul minimal, încadrările intime și elementele suprarealiste subliniază alienarea ei și povara zdrobitoare a muncii.
Pe măsură ce filmul înaintează, chiar și cele mai subtile mișcări—o privire absentă sau un refuz tăcut—se transformă în gesturi fragile de rezistență, reflectând atât povara suferinței sale, cât și încercarea ezitantă de a-și revendica propria voință.
Nightshift ilustrează decursul unei nopți la un hotel din Londra, prin perspectiva lucrului recepționistei Jordan care întâlnește oaspeții, îngrijește încăperile, doarme și visează, având o prezență aproape spectrală. Camera surprinde cu atenție acțiunile cotidiene, pe care Jordan le execută într-un mod mecanic și somnoros, dar totodată minuțios. Ritmul muncii de noapte e acordat la pulsul temporalității nocturne, și în cazul lui Jordan, și la peisajul unui spațiu liminal. Noaptea se desfășoară într-un tempo molcolm, interceptat de interacțiuni subtile cu oaspeți care îi transmit chei și îi comunică istorii, nemulțumiri și fantezii.
La un moment dat, Jordan adoarme pe o canapea, iar filmul alunecă într-o secvență onirică și plutitoare, compusă din portretele diferitor rezidenți ai hotelului. Oboseala este ilustrată aici ca un punct de trecere— ca o graniță între veghe și somn, vigilență și abandon, monotonie și vis.
Prin tehnici de montaj unice, compoziții vizuale inedite și limbajul corporal al protagonistelor, ambele filme articulează cu multă grijă și perspicacitate realitățile corpurilor trudite, utilizând gestul ca un mijloc care înscrie extenuarea, cât și eforturile de rezistență.
Prin experimentarea unor construcții cinematografice temporale care distorsionează și reconfigurează linearitatea, aceste filme dau substanță unui timp care se dilată, se fracturează, se repetă pentru a sublinia experiența subiectivă a fiecărui personaj. Îmbinând realismul observațional cu elemente suprarealiste și o tonalitate poetică, ele imaginează moduri curajoase și radicale de a ilustra lumile interioare ale femeilor muncitoare.
Double Bill-ul face parte din programul Wildcards pentru tineri curatori la început de drum.
Curatoarea ne spune despre ea: Mă numesc Mihaela, am 22 de ani și sunt din Chișinău, Republica Moldova. Am absolvit facultatea de Artă, Media și Societate din cadrul Universității Leiden din Țările de Jos. Am urmat și un curs practic de cinema la Academia de Artă din Haga. Continui să lucrez la propriile scurtmetraje experimentale, iar pe lângă asta mă pasionează realismul magic și filmele de animație.
