“Betty” este un serial TV, compus din două sezoane și regizat de Crystal Moselle ce a apărut în 2020. Titlul constă într-un termen misogin dat fetelor pe skate de către tipii skateri atunci când ele ,,se bagă’’ pe terenul lor. Intriga serialului urmărește un grup de fete ce devin prietene și înfruntă împreună încă un domeniu dominat de prezența masculină heterosexuală.
Lentila intersecțională din serial cuprinde în întregime experiențele ce vulnerabilizează personajele feminine pe parcursul episoadelor și oferă vizbilitate multor forme de violență (agresiune sexuală, catcalling, sexism, rasism).
Când m-am uitat la ,,Betty’’ mi-am dat seama de subtilitățile sexiste și misogine ce se aplică în skateboarding. De faptul cum băieții ignorau fetele ce erau tot pe skate și păreau surprinși când vedeau la ele mișcări complicate executate bine. Mai rău, făceau chiar ei glume sexiste sau râdeau când ele se accidentau, însă nu aveau aceeași reacție atunci când un prieten băiat de-al lor cădea de pe skate sau nu-i ieșeau trucurile.
După ce l-am văzut, m-au cuprins o mulțime de emoții, nedumeriri, incertitudini, frustrări, dar și indignare. Am fost învăluită de o neașteptată și copleșitoare durere emoțională, pe care și în prezent îmi este dificil să o înțeleg până la capăt, o deznădejde la adresa societății în care trăim și de o nevoie acută de a-mi exprima impresiile față de cele urmărite. O secvență din serial ilustrează foarte bine sexismul acesta ,,tăcut’’, moment ce a enervat protagonistele, inclusiv pe mine.
În New York există un fel de clădire hub cu piste și rampe pentru skateri, un loc de socializare și destul de aprovizionat cu tool-urile necesare sportului, potrivit de minune pe timp de iarnă.
Totuși, acest loc nu este deschis tuturor. Funcționează pe o bază de ,,cei mai buni skateri’’ (toți băieți) care lansau invitații și acordau privilegii celor ce li se păreau pricepuți și talentați. Nicio fată nu primise vreodată acces în interior. Deși unele fete din serial practică skateboarding de foarte mult timp și abordau trucuri de o dificultate mare pe placă, se duc la hub să conteste modul acestora de ,,decizie’’, dar li s-a închis ușa fără vreo explicație.
Distopia cu stereotipurile de gen în care trăim așteaptă ca femeile la un moment dat, într-un viitor apropiat, să stea numai ,,la cratiță’’, să „se așeze la casa lor”, să se căsătorească, să întemeieze o familie și să aibă sarcini domestice, pentru a procrea viitoarea forță de muncă, lucru care ar servi capitalismului.
Misoginia și sexismul sunt doar câțiva dintre termenii care descriu această situație universală. Bărbații au mai multe accesibilități decât femeile, prin urmare egalitatea de gen se aplică doar între ei. Skateboarding-ul este un sport potrivit ca o activitate în aer liber, oferindu-ți o ușurință în deplasare, dar și o anume libertate pe care în viața de zi cu zi, într-un sistem capitalist și exploatativ nu o găsești. Cu toate acestea, doar 24% dintre skateri sunt femei, deoarece nu există o încurajare asupra fetelor să practice acest sport.
“Betty” educă direct publicul masculin, astfel încât aceștia să nu mai fie pionii propriului sistem.
Serialul explorează sexualitatea (și nu dintr-o perspectivă masculină ce “știe” universal cum este sexul pentru femei), element adesea omis în filmele mainstream din cauza male gaze-ului. Personajele feminine queer nu sunt obiectificate iar relațiile non-heteronormative sunt redate într-un mod natural și non-judgemental. Când Kirt se află în ipostaze tandre sau romantice cu o altă fată, optica serialului nu vizează sexualizarea relațiilor queer, ci o portretizează printr-o lentilă ,,cu limite’’, fără să fie intruzivă în momentele de intimitate.
Toate personajele feminine nu sunt prezentate ca ființe mistice, fantezii idealizate sau în poziția subjugată. Ele unesc legătura dintre fete, considerând-o un instrument esențial pentru actual. Fetele identifică sexismul și efectele toxice ale patriarhatului și sunt dispuse să creeze un mediu sigur pentru alte femei, ce se opune misoginiei și a fluieratului pe stradă, acestea fiind printre alte probleme de violență.
Privirile și catcallingul tipilor de la skateboarding și impedimentul de a intra într-un networking mai mare de persoane ce se dau cu placa (tot patriarhal de astfel, încât întregul domeniu este dominat de tipi și nu dispune de o deschidere mai mare fetelor, iar alternativele nu există) arată un mediu nociv, cotidian și constant cu care femeile au fost obișnuite să-i facă față, abuzurile fiind foarte normalizate.
Chiar în primul episod, una dintre protagoniste, Kirt, vorbește depsre patriahat și folosește noțiuni într-o manieră educativă, dar și să încurajeze celelalte fete să se implice în lupta contra sistemului. Ea împarte afișe cu întâlniri în parcul de skate doar destinate fetelor, susținând necesitatea surorității într-un mediu profund patriarhal.
Abordează și subiectul ciclului mentrual, explicându-le tipilor skateri cum acesta funcționează și de ce n-ar trebui să facă glume de experiențe pe care nu le cunosc personal.
După ce m-am uitat la serial, primul meu gând a fost că trebuie să mă dau cu placa. Deși nu mai făcusem skateboarding până atunci, am zis să încerc. După câteva zile m-am dus direct în parcul din cartier, Plumbuita. Și cred că am putut să ajung foarte aproape de sentimentul de eliberare pe care l-am intepretat a fi atunci le urmăream pe fete în serial.
Eram singură (sau nu, în anumite cadre și fracțiuni de secundă) și mă simțeam reprezentată și autoreprezentată.
Mi-am luat camera și o pornisem după care încercam să nu cad de pe placă, dorind să surprind cum se vede skateboardingul în acțiune cât îl filmezi. La fel de natural se simțea și în ,,Betty’’, păreau aceleași mișcări și replici pe care le auzeai într-un parc în zona de skate.
Mă așteptasem la priviri intruzive sau catcalling, ceea ce s-a și întâmplat și din păcate asta este realitatea nefericită pe care patriarhatul a impus-o de la bun început. Am putut să înțeleg sentimentul de libertate și independență corporală, dorind să ajung la o astfel de emoție încă de dinainte să văd despre ce este vorba în serial. Momentele acelea de zburat și focusat doar pe mine, încercând să nu las partea neplăcută ce vine la pachet (comentariile, fluierăturile) să mă afecteze.
În serial, Honeybear poartă cu ea o cameră de filmat prin care redă o optică mult mai dinamică și consistentă a vibeului din oraș, scenelor de interacțiune dintre personaje, și în principal a tricks-urilor skaterilor.
Filmările sale suprapun câteodată cu redarea cadrelor standard din serial, oferind o zonă de subiectivitate producției. În general, camera ,,pică’’ pe substraturi naturale, ca și când spectatorul este un martor inclus în acțiune dar care fuge de la o interacțiune, discuție, trick, placă, colț de stradă la altele pentru a surprinde alte personaje și dinamici în construcție.
Mai multe cadre arată sentimentul de eliberare și calm provocat de mersul rapid pe skate, printre care secvenețele filmate de la spate când se arată traseul protagoniștilor și landscape-ul imens, congestionat, citadin pe care aceștia îl ,,confruntă’’ și care i-ar fi ,,înghițit’’ dacă skateboardingul nu reprezenta o modalitate facilă de deplasare și scăpare.
Ce mi s-a părut interesant a fost cum naturalețea și spontaneitatea intransigent din filmările lui Honeybear se revărsau și în montajul standard, curpinzând și promovând energía la un nivel macro și conurând întreaga imagistică a abordării cinema-ului de către Moselle.
Cum am menționat mai sus, îmi luasem și eu o cameră cu mine, filmându-mă cât îmi acceptam ,,failurile’’ și mă împiedicam, căzând rapid de pe placă, dar cel puțin îmi regăseam subiectivitatea. Acasă, aceleași mișcări spontane, energetice, active și stângaci se vedeau pe ecran ca și în serial, imitându-se caracterul natural și cât mai real, ,,împrumutând’’ câteva elemente din establishmentul producției.
Aici, fetele nu sunt sexualizate, au identități complete și creează un mediu safe în raport cu spațiul meu de acasă, sunt văzute ca persoane întregi, nu ca obiecte. În cinema, fetele nu au dreptul să se reprezinte, să joace roluri de ,,bărbat’’ și să nu mai fie sexualizate, printre alte motive grave.
,,Arta’’ (și folosesc ghilimele pentru că dintotdeauna definițiile acceptate în dicționare, evenimente, galerii, etc. legate de domeniul artistic și cultură au fost doar cele interpretate de bărbați) a fost construită pe suferința și obiectificarea femeilor sau direct ignorate, iar lucrările/viziunile lor furate tot de bărbați atunci când erau lucrătoare culturale (asta nu s-a oprit din a se întâmpla nici măcar în prezent).
Această inegalitate a fost perpetuată în arta de zi cu zi, filme, fotografie, etc., producând de asemenea o reprezentare injustă, nerealistă, superficială, fără drept de autoreprezentare.
Totuși, în serial, personalitățile lor sunt redate printr-o optică detaliată, fără să fie tratate cu superficialiate sau simulate.
Female gaze-ul este complet prezentă în cele două sezoane ale acestei producții cinematografice.
Înainte de ,,Betty’’ m-am uitat la ,,Girls’’, fascinată de faptul că pot urmări în sfârșit un grup de fete care făceau ce voiau fără să dea explicații și nici nu era un serial cu o premisă de ,,falsă independență’’ unde femeile puteau face ce voiau dar de fapt tot se manifestau dintr-un unghi masculinizat, dominant și impus.
Deși și ,,Girls’’ aborda teme considerate tabuuri până atunci în mainstream (precum sexual eliberation, întrerupere de sarcină, suroritatea), acțiunea principală se învârtea doar în jurul unor persoanje feminine albe, care spre deosebire de fetele din ,,Betty’’, aveau însușit un statut (mai mult) privilegiat.
,,Girls’’ portretiza femei care își permiteau să călătoarească frecvent, să își urmeze visurile creative și să nu lucreze o perioadă de timp sau să aibă suport din partea cunoscuților sau familiei.
Se poate observa un raport putere-lipsa de control a propriilor acțiuni prin absența accesibilității. ,,Betty’’ pe de altă parte, are un grup de fete care chiar dacă nu își pun problema zilei ,,de mâine’’ în mod direct, supraivețuiesc într-un capitalism târziu ce nu propune nicio eliberare, acea independență venind din skateboarding.
Într-un alt episod se deschide subiectul ,,independenței pe placă’’. Skate-ul reprezintă pentru fete un mijloc de eliberare dar și de scăpare a hărțuirilor și agresiunilor din mijloacele de transport. Deși acest tip de violență se petrece peste tot, indiferent de cadru și moment al zilei, skateboardingul devine un mod mai safe și accesibil protagonistelor din ,,Betty’’.
Spre deosebire de ,,Girls’’, ,,Betty’’ relatează experiențele individuale ale personajelor, alternând viața singulară cu cea în gașcă. În ,,Girls’’ doar câteva personaje principale apar în ambele ipostaze (și în cea personală, și în cea socială, de colectiv), astfel încât fiecare protagonistă din ,,Betty’’ trece printr-un proces de autocunoaștere și reflecție, raportându-se cu mai mult realism și acuratețe la situațiile din realitate.
De asemenea, și spectatorii învață și dispun de mai multe informații cu privire la situația personajelor, identitatea lor izolată sau de colectiv, dar și de la interacțiunile reciproce. Coeziunea unor puține personaje din ,,Girls’’ aruncă o privire dominată doar de câteva relații ce ajung să se dezvolte pe ecran, în timp ce celălalt serial are intenția să portretizeze și să dezvăluie momente și detalii cruciale ale personajelor pentru a evidenția o reprezentare cât mai naturală și completă. Mai mult, sexismul și misoginia sunt redate mult mai complex și onest în ,,Betty’’, în timp ce ,,Girls’’, deși are ambiția în numeroase scene de a ilustra fenomenele nocive impuse de patriarhat, sfârșește prin a reda o notă ironică, aproape de comedie.
Deși ambele seriale au o notă umoristică în general, genul lor încadrându-se într-o oarecare măsură la comedie, sunt secvențe în care anumite personaje se află într-o situație vulnerabilă și se aduce awareness asupra unor probleme ignorate din fiecare comunitate (scena din cadă în care Hannah și Jessa se consolează după o experiență emoțională dureroasă- ,,Girls’’ sau secvența de la piscină unde Janay vorbește despre abuzul sexual prin care a trecut- ,,Betty’’.)
Mai degrabă, mi-aș dori să lansez o intenție ca aceste povești să fie explorate și duse mai departe dintr-o perspectivă etică, atât pentru persoanele implicate, cât și pentru privitorx.
În concluzie, ,,Betty’’ mi s-a părut o demonstrație reală și relatable asupra experiențelor de viață pe care fetele le aveau și am putut empatiza cu ele chiar și în momentele de skate, deși nu mă dădusem niciodată (mai mult, m-a încurajat mult să încerc și să fiu un fel de ,,fuck it’’ pe lângă oameni ce încercau să mă simt inconfortabil).
Așa a fost și ,,Betty’’, a spus un fel de ,,fuck it’’ lentilei regizorale de până acum, cu care ne-am obișnuit.
Într-un mod intersecțional, personajele nu erau doar reprezentate, se autoreprezentau, contestând imaginea mainstream heteronormativă, albă și masculină și construind un cinema al lor, un cinema al nostru, un cinema al fetelor.
Textul a fost în cadrul F-Sides: Chronicles, un proiect ce își propune să exploreze granițele dintre critică culturală și scriere creativă.
