Alcătuit din trei cineaste și un cineast fără o formare propriu-zisă în cinema, Abha Bhaiya, Deepa Dhanraj, Meera Rao și Navroze Contractor, Yugantar este primul colectiv feminist al Indiei, al cărui însuși nume vorbește în limba hindi despre „o nouă eră / o schimbare revoluționară”.
Pe fondul unor mari transformări ale Indiei în anii 1970-1980 și al unor energii civice propulsate de mișcări studențești și alte mișcări de stânga, Yugantar se coagulează în 1980 ca o reacție la lipsa de reprezentare a femeilor – mai ales a celor provenind din clasele muncitoare – în lupta pentru drepturi, protecții și autonomie.
Activitatea colectivului s-a concretizat în doar cele patru filme care alcătuiesc acest program, filmate în anii 1980 și dedicate mai multor mișcări de organizare și solidarizare a femeilor din mediul urban și rural. Aceste filme nu au avut numai misiunea de a examina condiții de muncă sau de trai, prin imagini documentare sau reconstituiri, ci de a arăta capacitatea și dimensiunea eforturilor de cooperare și de mobilizare din rândul claselor și castelor oprimate.
Atent documentate la fața locului și petrecând mult timp în sânul respectivelor comunități, aceste filme fac din contribuția lucrătoarelor sau activistelor care apar în imagini mai mult decât un simplu subiect colectiv – ele dețin un rol consultativ și propria auctorialitate într-un model de cinema independent, descentralizat și colaborativ.
În Molkarin / Maid Servant, primul film al colectivului, reconstituiri ale unor conflicte între angajatori și lucrătoarele lor domestice sunt împletite cu interviuri și imagini ale unor întâlniri comunitare în care acestea își discută direct nevoile și nemulțumirile. Treptat acestea devin rezoluții, sute de lucrătoare din orașul Pune ajungând să se coaguleze într-o grevă care reușește să deschidă negocierile pentru noi drepturi și un manifest care să reglementeze condițiile de muncă, de la zile libere la plată.
Actul de a asculta și de a lăsa grupările unioniste și sindicaliste să vorbească pentru ele însele e esențial și pentru Tambaku Chaakila Oob Aali / Tobacco Embers, în care colectivul petrece patru luni alături de lucrătoarele unei fabrici de tutun din Nipani, punctul zero al uneia dintre cele mai importante greve muncitorești ale Indiei din vreme, care a activat 3000 de femei.
Rezultatul acestei colaborări e aproape un manual de grevă, în care lucrătoarele discută strategii de sindicalizare și de propagare a acțiunilor, dar și modul în care își doresc să fie reprezentate.
Idi Katha Maatramena / Is This Just a Story, singurul film al colectivului care nu folosește imagini așa-zis reale, e bazat pe un scenariu conceput în colaborare cu o altă grupare feministă, Sri Shakhti Sanghatana, și se dedică problemei violenței domestice și a efectelor adesea puțin vizibile ale vieții de familie asupra femeilor din India. În loc să opteze pentru un ton moralist sau care să insiste în a vorbi despre moarte, filmul se concentrează pe solidaritatea pe care aceasta o găsește într-o prietenă.
Sudesha își capătă numele de la figura sa centrală, o activistă implicată în mișcarea Chipko, marile proteste ecofeministe ale Indiei de la poalele Himalayei. Vibranța unei imagini color e egalată doar de furia acestor femei împotriva deforestării, dar și a rolurilor tradiționale. Cea mai fericită zi din viața sa, își aduce aminte o femeie, a fost atunci când au arestat-o și nu a mai fost nevoită să gătească sau să spele.
